MAKING OF

SERVICII


Munte si fotografie
making of 2009

Toamna lui 2009 a adus două workshop-uri noi la PHOTOLIFE, desfășurate în două locații diferite și spectaculoase prin frumusețea peisajului. Primul dintre ele, între 8-11 noiembrie s-a desfășurat în Padina, Parcul Natural Bucegi și a fost dedicat iubitorilor de munte și fotografie. Al doilea s-a desfășurat în împrejurimile lacului Sfânta Ana, în apropiere de stațiunea Băile Tușnad, o destinație spectaculoasă în plină toamnă.

La Padina participanții s-au lăsat așteptați, drumul fiind mai lung, o parte fiind drum forestier. Unii au preferat comoditatea mașinii, alții au venit peste munte pe jos, pentru puțin mai multă aventură. Cazarea s-a făcut la Centrul Național Salvamont, într-o atmosferă specifică de munte. Cele două zile dedicate fotografiei, au fost pline de subiecte, diversificate, unul mai fotogenic decât altul. În prima zi, pentru că vremea a fost bună am ales o tură mai lungă, ce ne-a purtat pe la poalele văilor Obârșia și Doamnele, pentru un peisaj general, iar mai apoi de-a lungul Drumului Grănicerilor până în golul alpin și spre abruptul frumos din apropierea Strungii Mari. Pe drum am întâlnit numeroase câmpuri de lapiezuri, acestea fiind subiectul principal. În Strungă am așteptat nerăbdători apusul de soare, care însă nu a fost chiar spectaculos, doar o lumină difuză, fitrată de pâcla adunată de peste zi. A urmat o coborâre de o oră până la cabană, unde am ajuns pe întuneric. Tura a durat aproape 12 ore, jumătate din timp am mers iar cealaltă am fotografiat, la finalul zilei fiind însă cu toții frânți de oboseală. Seara am mai reușit să ne adunăm la o discuție și la o proiecție de fotografie.

A doua zi urma ceva mai lejer și anume, cascade, râuri de munte și fotografie de peșteră. Dimineața ne-a întâmpinat cu o ceață deasă, tocmai bună pentru tura pe care ne-am propus-o. Lumina difuză și slabă a fost perfectă pentru timpii lungi de expunere necesari în astfel de situații, iar toată dimineața ne-am petrecut-o în Colții Tătarului de-a lungul a 200m de râu de munte. La Peștera Ialomiței mai mult ne-am plimbat decât am pozat, însă experiența a fost una plăcută. Pentru că vremea a continuat să fie cețoasă am renunțat la tura de seară și ne-am apucat să facem un seminar dedicat arhivării, indexării și editării imaginilor în Adobe Lightroom.

La Sfânta Ana, lucrurile au stat un pic altfel. Oameni mai mulți și zile mai puține. De această dată ne-am adunat mai repede, am urmat un scurt seminar teoretic urmat de discuții și proiecții și ne-am pregătit bagajul pentru a doua zi. Tura a avut mai multe părți distincte, o dimineață cu puțină ceață de dimineață pe lac, unde am putut realiza câteva reflexii, urmată de o tură dificilă de fotografiat în pădure. Dacă pe lac subiectele se lăsau mai ușor descoperite, pădurea a fost o provocare pentru toți cei prezenți. Spre seară am mers în mlaștina de la Mohoș, unde am mai întâlnit un subiect dificil, dar cu nimic mai spectaculos decât celelalte. Apusul de soare ne-a prins pe o culme de deal pentru a imortaliza ultimele raze timide ale astrului, care și de această dată a fost învăluit de pâclă. Vremea a fost toată ziua foarte frumoasă, cu un cer senin și fără prea mulți nori, ceea ce nu ne-a ajutat foarte mult din punct de vedere fotografic, însă cu toate acestea provocările au fost destule și participanții s-au bucurat de fiecare subiect întâlnit. Și de această data seara a fost destinată discuțiilor și proiecțiilor care ne-au ținut departe de somn până după miezul nopții. Ca și în primul workshop ziua de duminică a fost dedicată unei proiecții cu fotografiile făcute, iar fiecare participant a primit un feedback pentru realizările lui.

Pe ansamblu consider că au fost două workshop-uri reușite, în care echipele s-au integrat și s-au înțeles foarte bine. Unii au rămas prieteni și au participat împreună la ambele workshop-uri. Alții au venit de la întâlniri mai vechi sau cursuri de la Brașov sau online. Este plăcut să vezi cum se pun uneori bazele unei comunități prin astfel de întâlniri.

Pe parcursul celor două workshop-uri, participanții au putut testa trepiede de la Manfrotto și Gitzo, atât din gama de amatori, dar și din gama profesională, și rucsaci foto de la Kata și National Geografic. Deasemenea participanții au avut ocazia să consulte diferite materiale oferite de Nikon. Până la alte păreri despre alte workshop-uri PHOTOLIFE vă las în continuare să citiți și câteva impresii ale participanților, atât despre workshop, cât și despre echipamentele testate.

Le multumim tuturor pentru participare.



ALTE ARTICOLE

TESTIMONIAL

Vasile Mihai
Natura in fotografie - curs foto online

Recomand cu caldura acest curs, este din categoria must have. Fotografia se invata din experimente si mai ales pasiune. Acest curs puncteza scheletul unei fotografii: expunere corecta, compozitie, subiect, ponturi etc. Cursul are foarte multe fotografii cu explicatii, iar Dan raspunde la toate intrebarile si te indruma pe drumul cel bun. Mai mult de atat nu va pot spune, pentru ca este suficient. Vrei sa afli ceva, intrebi, pentru ca Dan este o carte deschisa si ii mai multumesc inca o data pe aceasta cale.


PARTENERI

SUSTINEM